„Regele” turcilor!** Arda Turan este unul dintre cei mai reprezentativi jucători turci ai momentului

Redactor:
Bitescu Wili
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turan a ajuns la Galatasaray exact în perioada în care Gheorghe Hagi era idol pe „Ali Sami Yen”
În 2008, Turan a leșinat pe teren, cauza fiind o aritmie cardiacă

Promovat de Gheorghe Hagi la prima echipă a lui Galatasaray la doar 19 ani, Arda Turan a devenit unul dintre cei mai reprezentativi jucători turci ai momentului. Poreclit „noul Hagi” de către presa turcă, datorită talentului și a inteligenței în joc, Turan (25 de ani) a devenit în doar câțiva ani idol la Galatasaray, chiar și după plecarea sa la Atletico Madrid. „A fost un pas care trebuia făcut”, au spus în 2011 fanii Galatei, în momentul transferului.
Turan și-a început cariera la doar 11 ani. A fost remarcat pe când juca la o echipă de cartier, Bayrampașa. „În vremea aceea, idol la Galata era Gheorghe Hagi. Când l-am văzut pe Arda prima oară cum joacă, mi-am dat seama că are potențialul românului”, își amintește Fatih Abradi, primul tehnician al lui Turan la Galatasaray. Iar în doar câțiva ani, Arda a ajuns star la echipa de pe „Ali Sami Yen”. Cu 45 de goluri marcate în 194 de meciuri, mijlocașul turc a devenit o țintă pentru cluburi ca Tottenham sau Inter.

Însă cariera mijlocașului de la Atletico Madrid putea să se încheie brusc în 2008. În timpul meciului de campionat cu Istanbul BB, Arda s-a prăbușit, fiind transportat imediat la spital. Acolo, doctorii au constatat o aritmie cardiacă, provocată de oboseala excesivă acumulată în acel sezon. „De atunci am învățat să o iau mai ușor și să fiu mai responsabil”, a spus Arda, care a marcat deja două goluri în opt meciuri pentru Atletico Madrid în acest sezon.

15,5 milioane de euro a plătit Atletico Madrid pentru Arda Turan în august 2011

59 de meciuri și 13 goluri a strâns Turan pentru naționala Turciei

„Arda Turan este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am văzut. Este foarte tehnic și dă totul pentru echipă”, Gheorghe Hagi, fost antrenor Galatasaray

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×